Finisaje - Zugraveli - Termoizolatie

Pe lângă partea estetică, tencuiala decorativă are un rol
important și în ceea ce privește protecția pereților exteriori ai casei. Iată
câteva sfaturi practice despre cum să alegi și cum să aplici tencuiala
decorativă.

Pentru ca
o casă să fie finalizată este nevoie ca fațada acesteia să fie acoperită cu un
strat protector.

O soluție la îndemână este tencuiala decorativă, fiind practic
ultimul strat de finisaj aplicat pe fațada unei clădiri care îi conferă atât
aspectul estetic dorit, cât și protecție împotriva factorilor din mediul
extern.

Acest strat de tencuială trebuie să fie de calitate, să aibă o bună
rezistență în timp împotriva intemperiilor și să fie ușor de aplicat. De
asemenea, este necesar ca aceasta să lase pereții să respire, prevenind astfel apariția
igrasiei.

Pentru că alegerea tencuielii decorative pentru fațada casei nu
trebuie să fie la întâmplare, iată câteva sfaturi de care să țineți cont în
demersul vostru.

Alegeți tipul de tencuială care vi se potrivește!Alegerea
tencuielii decorative pentru fațada casei ține într-o oarecare măsură de gust,
aceasta trebuind să fie în armonie cu modul în care doriți sa conturați
design-ul casei. În acest sens găsiți în prezent pe piață mai multe tipuri de tencuieli decorative,
cum ar fi cea acrilică, siliconică, mozaicata sau silicată.

Tencuielile decorative acrilice au o aderență excelentă la aplicare și prezintă o rezistență mare la factorii
corozivi din mediul extern.

Acestea sunt produse pe bază de rășini acrilice în combinație cu pigmenți și ingrediente minerale precum cuarț sau granule de
marmură de diverse mărimi.

Cu ajutorul acestor granulații minerale puteți obține efecte decorative deosebite, cu un aspect rugos ori striat. Acest tip de
tencuială este potrivită pentru orice tip de construcție, fiind un material ce
rezistă la orice tip de temperatură.

La rândul ei, tencuiala decorativă siliconică are proprietăți bune împotriva
fungilor și mucegaiului fiind produsă pe bază de rășini acrilice și siliconice,
combinate cu pigmenți, aditivi specifici și fileri, cu adaos de cuarț și
granule de marmură de diverse mărimi.

Acest tip de tencuială este rezistentă la murdărie și la apă, având un grad ridicat de impermeabilitate, ceea ce o face
potrivită pentru zonele umede. De asemenea, aceasta este recomandată pentru
construcțiile noi, a cărui structură încă lucrează.

Tencuiala decorativă mozaicată conține
granule minerale de diverse culori și rășini sintetic, ceea îi conferă o
rezistență deosebită la acțiuni mecanice și la intemperii, fapt ce o face
potrivită pentru zonele expuse ale fațadei, cum ar fi soclul. Totodată, acest
tip de tencuială poate fi folosită și la garduri.  Mai puteți alege șitencuielile decorative silicate,
obținute din silicat de potasiu, pigmenți anorganici și ingrediente minerale,
recomandate pentru utilizarea pe suprafețe neelastice, oferind și bună
protecție antimucegai.